Ocolul Silvic Feldru implementează un sistem de certificare a managementului forestier, considerat un instrument voluntar care garantează respectarea unor proceduri de gestionare responsabilă a pădurilor.
Procesul de certificare se bazează pe o auditare repetată, făcută de o instituție independentă, denumită organizație de certificare, prin care se confirmă faptul că o anumită suprafață forestieră este gospodărită în conformitate cu un standard agreat la nivel național și internațional.
Ca parte a acestui proces, Ocolul Silvic Feldru implementează o serie de proceduri suplimentare menite să crească transparența și calitatea gestionării responsabile a pădurilor pe care le are în administrare.

Înregistrarea și soluționare reclamațiilor
Ocolul Silvic Feldru vine în întâmpinarea tuturor sezizărilor privitoare la modul de gestionare a pădurilor administrate, inclusiv cele realizate de personalul propriu, prin implementarea unei proceduri specifice de înregistrare și soluționare a reclamațiilor.
În situația în care doriți să ne sesizați anumite activități, pe care le considerați nelegale, vă rugăm, să ne furnizați informațiile din formularul de următor [F161_ Formular reclamatie click pentru download ]

Reclamațiile și sesizările referitoare la modul de gestionare a pădurilor de pe raza Ocolului Silvic Feldru se adresează în atenția șefului de ocol, ing. Emilian Horga.
Modalitățile de înaintare a sesizărilor și reclamațiilor sunt:
Prin fax la numărul: 0263 374 481
Prin e-mail la adresa: ocolulsilvicfeldru@yahoo.com
Prin depunerea reclamației scrise direct la sediul ocolului silvic: Ocolul Silvic Feldru, str. Pietriș, nr.780A, orașul Feldru, jud. Bistrița Năsăud.
Pentru ca o reclamație să fie înregistrată și analizată este obligatoriu ca reclamația să cuprindă datele de identificare ale reclamantului, precum numele, organizația pe care o reprezintă (dacă este cazul), detaliile de contact (telefon, fax, e-mail și eventual adresa) la care dorește să primească răspunsul. De asemenea sesizarea trebuie să conțină date sau coordonate precise de identificare a zonei reclamate sau a locului unde se întâmpla acțiunea reclamată. Secretariatul unității are obligația de a confirma către reclamant primirea și înregistrarea acesteia în Registru de reclamații și sesizări.
Răspunsul ocolului silvic cu modul de soluționare al sesizărilor se va face prin aceeași modalitate în care a fost transmisă reclamația sau menționată de reclamant (telefonic, e-mail, fax, adresă scrisă). Termenul maxim de rezolvare a reclamațiilor este de 30 de zile. Pentru cazuri excepționale, termenul de soluționare este de 60 de zile, însă cu obligația motivării deciziei și anunțării în prealabil a reclamantului.
În situația în care ocolul silvic nu poate soluționa o sesizare privitoare la managementul forestier sau dacă reclamantul nu este mulțumit de modul de soluționare, acesta se poate adresa în continuare organismului de certificare care a emis certificatul prin intermediul reprezentantului acestuia.
Datele de contact ale persoanelor care reprezintă organismul de certificare NEPCon în România sunt următoarele:
Alexandru Orban, ao@nepcon.org, 0040 742 032 081
Tudor Șerban, ts@nepcon.org, 0040 751 133 523
Organismul de certificare NEPCon va urma politica de rezolvare a disputelor disponibilă la adresa: http://www.nepcon.org/sites/default/files/Files/About-us/DRP-Feb2017/How-we-handle-complaints-ROM.pdf

Consultarea publică a factorilor interesati
O parte importantă a sistemului de certificare a managementului forestier este reprezentat de consultarea tuturor grupurilor interesate privind impactul social și de mediu al modului de gestionare a pădurilor administrate de Ocolul Silvic Feldru.
Anual, au loc consultări publice cu organizații din domeniul agențiilor guvernamentale (cu rol în protecția mediului, respectarea regimului silvic, a sistemului de gospodărire a apelor), administrații ale ariilor protejate, organisme neguvernamentale, instituții de învățământ, asociații de vânătoare, reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale, agenți economici din turism, exploatări forestiere etc.
Lista curenta a factorilor interesati consultati ca si a notificarilor este disponibile aici
[F442_OS Feldru]
Procesul verbal al consultarii publice este disponibil aici [F444_Proces_verbal_consultare]
Dacă doriți să fiți notificati în vederea procesului de identificare a impactului social și de mediu, vă rog, să ne sesizați la adresa de e-mail ocolulsilvicfeldru@yahoo.com

Identificarea Padurilor cu Valoare Ridicata de Conservare
Ocolul silvic Feldru a implementat procedura de identificare și monitorizare a Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC). Identificarea și gestionarea acestor păduri s-a realizat pe baza „Ghidului practic pentru identificarea și managementul pădurilor cu valoare ridicată de conservare”, elaborat de WWF (2013) – disponibil public pe www.certificareforestiera.ro.
În mod specific suntem interesați de orice informații privind identificarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare, conform criteriilor și evaluării preliminare prezentate în Raportul privind Evaluarea Padurilor cu Valoare Ridicata de Conservare disponibil aici. [Raport_final_PVRC_Feldru]

Sumarul planurilor de amenajare si a masurilor de gestionare PVRC
[Sumar_amenajamente_feldru]

Raportul public de monitorizare a activitatii anuale
[F741_raport_de activitate final]